Prezentare generala

Actuala comuna Victoria, este formata din satele Victoria, Frasuleni, Icuseni, Sculeni, Luceni, Stinca si Sendreni. Localitatea Victoria (Carpiti), este atestata documentar ca asezare din sec. XIX (1803), fiind dezvoltata la marginea vestica a luncii Prutului, in apropierea si printre meandrele vechii albii a Jijiei. Comuna Victoria este o comunitate cu profil agricol intensiv, cu importante resurse naturale, amplasata pe o cale rutiera europeana si punct de frontiera, cu posibile atractii pentru investitori.

Structura confesionala in Comuna Victoria este urmatoarea: 98 % crestin ortodoxa si 2% cultul penticostal.

Incepand din aprilie 2004, comuna Victoria face parte din Zona Metropolitana Iasi.

Zona Metropolitana Iasi este o zona metropolitana din Romania ce cuprinde municipiul Iasi si 13 comune invecinate acestuia, constituita in scopul crearii de noi oportunitati de afaceri, al constructiei si amenajarii de locuinte si locuri de recreere, al atragerii de investitii mai consistente, si al coordonarii mai bune a proiectelor de mediu si infrastructura.

Zona metropolitana Iasi a fost prima zona metropolitana din Romania, constituita la 8 aprilie 2004, si cuprinde, pe langa municipiul Iasi, si comuna Victoria.

Evolutia rapida a performantelor in agricultura cu dezvoltare integrata si posibilitati de crestere a relatiilor transfrontaliere, va da comunei in viitor, o recunoastere de comunitate cu mare potential.

Asezare geografica

Teritoriul comunei Victoria este situata in culoarul vaii Prutului la limita estica a  judetului, la 23 km nord de Municipiul lasi, pe drumul European 583. In componenta comunei intra satele: Frasuleni, Icuseni, Luceni, Sculeni, Stinca, Sendreni si Victoria.

Victoria, centru de comuna, este atestata documentar ca asezare din sec. XIX (1803), fiind dezvoltata la marginea vestica a luncii Prutului, in apropierea si printre meandrele vechii albii a Jijiei. Dispune de cariere de argila. Terenul este in general bun pentru constructii, cu exceptia partii nord-vest, pe stanga drumului DC 13, mergand spre Sculeni, unde terenul este mai jos. Forma vetrei satului este areolara, cu unele extinderi tentaculare, structura rasfirata iar textura este neuniforma.

Frasuleni, este asezat la aproximativ 7 km nord de centrul comunei, pe malul Prutului, datand din anul 1569. Localitatea are o forma areolar alungita, cu o structura rasfirata si o textura neuniforma. Este traversat de DJ249, care asigura legatura cu satul de centru si cu DN 24, pentru legatura cu Municipiul Iasi.

lcuseni, este atestat in anul 1453, plasandu-se la 6 km sud-est de centrul comunei, in sesul vechiului curs al raului Jijia, sub forma unei asezari alungit tentaculare, cu o structura rasfirata si o textura neuniforma. Satul este dezvoltat in zona de ses, intru-un meandru al Jijiei, dar si la baza versantului, fiind legat de centrul de comuna prin DC 16.

Luceni, al carui nume provine de la antroponimicul Luca, este asezat la 4 km sud-est de centrul comunei, pe un teren fragmentat de meandrele raului Jijia si este atestat documentar din sec. XV (1436) si are ca monument arhitectural Biserica Sf.Nicolae cladita in anul 1830. Satul Luceni se prezinta sub forma unei asezari areolar-alungite, cu extinderi tentaculare, cu structura rasfirata si textura neuniforma. Toate acestea sunt datorate si cursului meandrat al vechii albii a raului Jijia.

Sculeni, pe terenul caruia se afla punctul de trecere a frontierei catre Republica Moldova, este atestat documentar din anul 1772, pe un grind longitudinal in dreapta raului Prut, la 3 km de centrul comunei. Dispune, ca resursa naturala, de cariere de pietris. Ca monument arhitectural are Biserica “Mihail si Gavril” cladita in anul 1825. Lunca Prutului, in aceasta zona, se prezinta sub forma unei terase joase, cu atitudinea relativa de 4-6 m, pe suprafata caruia se intalneste un microrelief de grind longitudinal si un vechi meandru parasit al raului Prut. Satul are forma alungita pe directia principalelor cai de comunicatie, structura rasfirata, locuintele insiruindu-se in lungul celor catorva drumuri existente. Legatura de centu de comuna se face prin DC 13, iar cu Municipiul Iasi prin DN 24.

Stanca, este o asezare noua, formata prin improprietarirea locuitorilor in anul 1921, pe locul satului disparut Posadnici ( sec. XI), situat la 2 km de Victoria, pe traseul drumului comunal 13. In partea de vest a localitatii se afla o crama si un beci ce au tinut de Palatul Roznovanu, obiectiv care nu figureaza in lista monumentelor istorice si de arhitectura. Dispune de cariere de argila. Satul este situat in partea de sud, sud-vest a comunei, in zona interfluviala de la partea superioara a versantului drept al raului Prut, fiind dezvolatat pe flancuri relativ accesibile ale unei vai torentiale. Localitatea are forma alungit tentaculara pe directia nord-sud, o stuctura rasfirata si o textura rectangulara, datorat probabil unui plan initial de lotizare.

Sendreni, este plasat la 10 km nord-vest de centrul comunei pe terasele din dreapta Prutului, sectionat de o veche albie al raului Jijia fiind atestat documentar in anul 1803. Dispune de cariere de pietris. Satul are forma ordonata, cu structura totusi rasfirata si textura rectangulara in cea mai mare parte.